Author Archive

De ce se intampla asa?

De ce se intampla asa?

De ce se intampla asa?

Am scris intr-una din paginile mele 2 articole despre un subiect “fierbinte”, cel putin acum, in plina iarna. Ma asteptam la ceva reactii, problema caldurii fiind a majoritatii locuitorilor orasului, gandeam eu.
Dar nimic! Fapt ce ma face sa cred ca doar eu am aceasta problema… Posibil chiar sa fie o frustrare!!
Am simtul masurii si nu am pretentia ca aceste articole ar fi putut atrage prin calitatea gazetareasca, nefiind ziarist. Continutul lor, asa cum m-am priceput eu sa il aduc in atentie, ar fi putut fi interesant. Ar fi putut sa intereseze si pe altii. Dar nu! Problemele de viata, acelea care ne afecteaza fundamental, aproape pe toti, nu sunt interesante…
In schimb, s-a intamplat “intamplarea” (ca nu pot sa-i spun eveniment) cu excluderea lui Geoana si presa electronica din Giurgiu (bloguri si ziare) a explodat! Plansete, vaiete, comentarii! Amenintari ale unora (din Giurgiu) ca vor parasi partidul!
Si compatimiri sau “asa le trebuie”, dupa caz!
Giurgiuvenii citesc si se incalzesc.
ESTE BINE! Daca e cald, e bine!

PS: Articolele la care fac referire pot fi vazute aici: http://giurgiul.info/category/special/

Lungul nasului…

“Sa-ti vezi lungul nasului” zice o vorba veche. Cu alte cuvinte, bine ar fi daca ai constientiza adevarata dimensiune a persoanei tale…
Acest articol mi-a fost sugerat de o situatie (amuzanta!) din bloging-ul giurgiuvean. Intr-un blog din puzderia de bloguri, un bloger il acuza pe un deputat ca “tace”. Ca nu iese in public sa scuipe pe unul sau pe altul ci isi vede de treaba lui, in functia cu care a fost investit de alegatori.
Sigur ca asemenea persoane nu prea sunt agreate de cei din segmentul blogurilor de scandal. Ce sa scrii despre cineva care isi vede de treaba!!
Hai sa zgandarim! Ca sa avem subiecte! Dar noi o facem sub CACIULA anonimatului…
In momentul in care respectivul deputat organizeaza o intalnire cu presa (culmea, chiar erau prezenti ziaristi, din cate am vazut, carora nu le este teama sa-si asume responsabilitatea actiunilor lor si pentru care am toata stima), blogerul cu pricina considera ca nu poate participa! De ce? Pai, asa cum zice, “unde nici acreditati nu suntem, si nici indrazneala nu o avem de a ne amesteca printre reprezentatii seriosi ai presei giurgiuvene”.
Dupa o logica elementara, daca afirmi ca nu poti sa te amesteci cu cei seriosi (adica accepti ca esti neserios!), de ce ai pretentia sa fii bagat in seama… Si nu asa, oricum, la gramada cu ZIARISTII SERIOSI. Nuuu! Tie trebuie sa ti se acorde atentie speciala! Tu vrei o intalnire in direct! Numai cu tine! La o televiziune locala…
Si revenind la “lungul nasului”, ma intreb: Doar atat! Doar la o televiziune locala?
Eu imi imaginam ca vrei sa “va-ntalniti la TVR”…

PS: Acest articol este si un rezultat al constatarii ca un blog linistit nici dracu nu-l baga’n seama!

De vină e tehnica… manipulării!

Tehnica manipularii

Tehnica manipularii

Pe un site cu pretenţii, care “este locul I, II si III in ceea ce inseamna presa electronica giurgiuveana”, am gasit un sondaj care atrage atenţia “prin credibilitate”.
Potrivit acestui sondaj, din voturile exprimate, rezultă că 65% dintre cei care raspund la intrebarea “Cine credeti ca ar fi cel mai potrivit primar pentru Municipiul Giurgiu?” îl văd ca primar pe “X” (nu contează numele, până la alegeri mai este mult!!).
Luând drept bună declaraţia de credibilitate a site-ului, mi-am zis: Măi să fie!! Chiar aşa, pe faţă!!
Ce vreau să zic… De respectivul (nu am nimic cu el, nu cred că ne-am întâlnit vre’odată) nu îmi aduc aminte să se fi remarcat în mod deosebit prin ceva făcut pentru acest oraş; atunci de unde rezultă (în sondaj) această dorinţă a votanţilor de a-l unge primar?
Explicaţiile ar fi 2:
- ori tehnica de aplicare a sondajului este greşită (o persoană poate vota de cate ori vrea mouse-le lui!);
- ori aşazisa credibilitate a respectivului site lasă de dorit. Lucrul este greu de înţeles, avand în vedere faptul că site-ul şi respectivul-viitor candidat nu au aceiaşi culoare! (politică, să nu fiu bănuit de rasism!).
Dacă cineva are o explicaţie la această nedumerire a mea, poate mă lămureşte…
Încă odată precizez: nu am nimic cu persoanele din sondaj; încerc doar sa inteleg sensul cuvântului “CREDIBILITATE”! Adică, 65% pentru unul şi 35% pentru “restul”! În care “rest”, dacă ne uităm, parcă sunt şi unii care au facut câte ceva pentru oraşul ăsta…

PS. Pentru comparatie, în pagina am pus un sondaj asemănător. Menţionez că de pe un IP se poate vota o singură dată.

Giurgiu, așa cum îl vedem…

O persoană importantă, cunoscută în lumea presei giurgiuvene, (m-a oprit pe stradă, pe căldura asta, la umbra anemică a unui copac pricăjit, ce-i drept!) mi-a atras atenția că degeaba mă “strofoc”! Dacă nu “bag” în pagină, la greu, fitile, bârfe, articole despre politicieni, nu am nicio șansă ca pagina sa fie citită (sau, cel puțin, să fie vizitată).
Probabil că așa este!
Eu nu am experiența presei scrise dar consider că am experiența bunului simț.
Sunt pline site-urile (nu toate, recunosc) de articole bazate pe “am auzit că”, “se spune că”, “o fi adevărat că ăla…”; găsești peste tot “fitile” sau bârfe despre politicieni. Dacă nu sunt bârfe, sunt osanale adresate unuia sau altuia dintre ei.
Metoda se pare că este bună, căci așa iți asiguri un grup de cititori fideli, atrași pe principiul: “dacă scrii despre mine, vreau să văd și eu”.
Cel puțin “ei” și cunoscuții lor vor citi acele articole. Și gata, te-ai “scos”. Ai cititori! Talentele tale de “articolărar” (sic!, ce cuvânt o mai fi și ăsta?) au fost recunoscute iar orgoliul satisfacut (deși, pentru cei care practică acest lucru ca meserie, nu poate fi vorba de orgoliu ci de un mod de a câștiga ceva bani, în aceste vremuri de criză!).
Nu este un atac la adresa cuiva; cred că este destul loc sub Soare, pentru toți.
Dar mă întreb dacă acesta este Giurgiu! Este Giurgiul real sau doar Giurgiul văzut de unii dintre noi…
Oare viata orașului se rezumă doar la o mână de politicieni pe care trebuie să-i “ținem” tot timpul în centrul atenției? Oare Florica, Radu, nea’ Vasile, moș Gheorghe, tanti Leana sau chiar “Ilie de la sculărie” mai există?
Sigur există și vor exista mereu! Numai că, lumea noastra (a blogg-erilor si a “articolărarilor”), i-a cam uitat… Ce ne interesează pe noi de EI!

PS: sper să nu mi se impute că “articolărar” nu este un cuvânt din DEX; chiar ar fi culmea ca tocmai asta să atragă atenția!!

Evenimente in Giurgiu

Am un cartus in pagina, numit Evenimente – Recomandari. Foarte rar am reusit sa actualizez acel cartus.

Acea rubricuta a fost facuta cu scopul de a-i informa pe cei interesati in legatura cu evenimentele (culturale, sportive sau de orice alta natura) din Giurgiu.

Mi-am propus ca acolo sa anunt orice manifestare de teatru, muzica, film, poezie, sport, in timp util, pentru ca cei interesati sa poata participa.

Eu nu am timp sa umblu pe la toti virtualii organizatori de diverse evenimente (in masura in care aceste evenimente exista). Asa ca am zis sa caut pe site-urile diversilor si sa adun informatii pe care as putea si eu sa le promovez, facandu-le astfel si lor un serviciu (ca unde’s doi… e mai bine decat singur!).

Numai ca… poti gasi “fitile” cate vrei si peste tot (sunt foarte putine site-uri care nu se ocupa cu asta) dar informatii de genul celor despre care va vorbeam, NU.

Sigur ca viata e grea, sigur ca pare mai grasa capra vecinului, sigur ca o barfa este mai usor de digerat si mai “pe intelesul multora” decat un recital de poezie… Dar… totusi!

Sunt convins ca au loc multe evenimente cultural-aristice, multe manifestari de arta si cultura autentica in Giurgiu. Cred ca nu sunt mediatizate de cei care le organizeaza si e pacat. Sau poate ca nu sunt chiar asa de multe cum imi imaginez eu?

Astept semnale din partea celor interesati!!

PS. Am gasit o pagina interesanta de Jocuri noi

Google Ads
Pagini
Prieteni