Giurgiu, așa cum îl vedem…

O persoană importantă, cunoscută în lumea presei giurgiuvene, (m-a oprit pe stradă, pe căldura asta, la umbra anemică a unui copac pricăjit, ce-i drept!) mi-a atras atenția că degeaba mă “strofoc”! Dacă nu “bag” în pagină, la greu, fitile, bârfe, articole despre politicieni, nu am nicio șansă ca pagina sa fie citită (sau, cel puțin, să fie vizitată).
Probabil că așa este!
Eu nu am experiența presei scrise dar consider că am experiența bunului simț.
Sunt pline site-urile (nu toate, recunosc) de articole bazate pe “am auzit că”, “se spune că”, “o fi adevărat că ăla…”; găsești peste tot “fitile” sau bârfe despre politicieni. Dacă nu sunt bârfe, sunt osanale adresate unuia sau altuia dintre ei.
Metoda se pare că este bună, căci așa iți asiguri un grup de cititori fideli, atrași pe principiul: “dacă scrii despre mine, vreau să văd și eu”.
Cel puțin “ei” și cunoscuții lor vor citi acele articole. Și gata, te-ai “scos”. Ai cititori! Talentele tale de “articolărar” (sic!, ce cuvânt o mai fi și ăsta?) au fost recunoscute iar orgoliul satisfacut (deși, pentru cei care practică acest lucru ca meserie, nu poate fi vorba de orgoliu ci de un mod de a câștiga ceva bani, în aceste vremuri de criză!).
Nu este un atac la adresa cuiva; cred că este destul loc sub Soare, pentru toți.
Dar mă întreb dacă acesta este Giurgiu! Este Giurgiul real sau doar Giurgiul văzut de unii dintre noi…
Oare viata orașului se rezumă doar la o mână de politicieni pe care trebuie să-i “ținem” tot timpul în centrul atenției? Oare Florica, Radu, nea’ Vasile, moș Gheorghe, tanti Leana sau chiar “Ilie de la sculărie” mai există?
Sigur există și vor exista mereu! Numai că, lumea noastra (a blogg-erilor si a “articolărarilor”), i-a cam uitat… Ce ne interesează pe noi de EI!

PS: sper să nu mi se impute că “articolărar” nu este un cuvânt din DEX; chiar ar fi culmea ca tocmai asta să atragă atenția!!

3 Raspunsuri la “Giurgiu, așa cum îl vedem…”

  • :) ) tare! Ma intreb daca si “articocalari” si-ar gasi locul in asa-un-dictionar-mare – Ilie si Florica nu au blog (da, trist :( stii cum zic) si pe ei nu ii vede nimeni la televizor decat daca au casa inundata sau daca s-au batut cu nea Vasile “La Mos Gheorghe Magazin-Din-Colt” si i-a filmat vreun nepot sa-i puna pe Youtube.com. Altfel de unde popularizare?

  • Salut ma bucura foarte mult sa vad interesul crescut pentru mediul online de promovare, e cu siguranta o miza buna. Poate ai aruncat “un ochi” pe blogul meu, si vreau sa-ti propun sa facem un link echange cu blogul “Giurgiu vazut prin ochiul care vrea sa vada” asa in semn ca avem un scop comun si anume promovarea orasului Giurgiu. Sper sa fii interesat de aceasta colaborare, poate ne gandim si la ceva mai mult.
    mErci.

    • admin:

      Sigur ca am vazut blogul tau. Daca folosesti (macar accidental!) IM, ID-ul meu este yo9fae. Sunt dispus la orice discutie, schimb de link-uri sau orice alt fel de colaborare.
      Cu respect, Nelu.

Posteaza un Comentariu

Google Ads
Pagini
Prieteni